*******************

Incep sa-ti soptesc
Ca o incantatie lunga
Ce-ar trebui sa te-aduca inapoi
Sau macar sa te cheme la mine

Si aprinzand lumanarile
Cu crucea in fata si-ncep sa sa rog
Pentru intoarcerea ta.
Sa-ti fie laminate cararile!

Departarea dintre noi ma doare
As vrea sa alerg pana la tine
Dar cum nu mai pot sa fug
Imi caut ceva, orice, doar sa zboare

L-am rugat sa m-ajute
Pe-un cal alb, vechi prieten
Sa mearga pana la tine
Si sa mi te aduca

L-am vazut peste-o zi
Mi-a spus ca a fost
Si cu lacrimi in ochi
mi-a zis ca nu vrei sa vii

O portocala

O portocala
Un ghem de lumina
O bucurie
Un soare mic
Uitat de iarna
Pe-o farfurie
Cap de papusa
O jucarie
Cu care inca
Nu te-ai jucat
Lacrima calda
O vesnicie
In care inca
Nu te-ai scaldat.

in mine...

Ce praf e in mine…
Oare cum a ajuns acolo?
Probabil ca l-am adunat
In timp…
In speranta ca n-o sa-l mai vad afara…
Ca n-o sa-mi mai intre in ochi
Si in sfarsit voi putea vedea …
Toata truda mea a fost in zadar
Acum nu mai pot sa vad
Nici macar in mine…


***


Rog vantul si stelele
Sa iti transmita sarutul meu,
Iar soarele sa te imbratiseze
Cu razele lui.
Rog zorile si amurgul
Sa-ti aminteasca chipul meu.
mi-e ciuda pe florile de gheata
din geamul meu.
mi-e ciuda pe soare
pe bucatica de cer senin,
sarut furat,
matase de porumb
ploaie care nu mai vine.
mi-am luat din nou
Portia de vise
As fi vrut sa zbor
Dar ma dureau aripile
De atata dezamagire

Am cazut un timp
In agonia omului
Indiferent
Si m-am ridicat
Inainte sa ajung
Intr-un haos
Ce m-ar fi omorat

Fiindca nu i-as fi stiut
Legile
Cu aceleasi aripi
Ce ma dureau…

Daca n-ar fi fost ele
m-as fi ranit de multe ori
de mai multe ori decat am facut-o
pana acum

aproape am scapat
de suferinta
dar aripile mele nu
caci se prabusesc…
odata cu mine.

candela...

Ce atomic mediteaza
Flacara candelei

Un suflet ascuns in ceara
Se chinuie in focurile “iadului”

O pasare neagra
Isi binecuvanteaza
Cuibul si pleaca
Prin ochiul rotund
Al unei tiganci
Spre o barza alba
Ce cald arde candela!

O lumanare fierbinte
Iti ingheata rasuflarea
Si iti paralizeaza viata

O biserica arde o
Candela, o umbra,
O binecuvanteaza

Identitate

Ma privesc intr-un ciob de speranta
Si aflu ca sunt un izvor de pamant
Cu prea putin gust si culoare
Un curs nestabilit
Dar nu ma pierd
Si nimeni nu ma va putea confunda

Nicaieri e locul
Cel mai greu de gasit
Din lumea intreaga
Acolo ajung cei
Cele uitate

De mine nu poate
Sa-si aminteasca nimeni…
Pentru mine acolo-I mereu
Aici..
Caci eu m-am nascut
Din lucruri uitate…


Oceanul

Cu mult albastru
In varf de condei
Gonind cu sufletul
Dincolo de orizont
Lenes, sau poate
Neglijent
Am lasat
Sa cada o picatura
De infinit
In visul meu
Am deschis ochii
Si am devenit
Dependent
De mirosul plajei
De forta valurilor
De inceput
De nesfarsit
De ocean.
O pasare zdrobita de-naltimi
Tragea sa moara…
N-am mai putut sa-mi iau privirea
De la ea
Ca sic and m-as fi vazut
Pe mine
Zdrobindu-ma
Aripile-I albe frante de cer
Si pline de sange
Pareau visul unui inger
Ce a cazut din nori
Iar trupul ei mic si firav
Zace in agonie
Cersind moarte

Am luat-o in maini
Si i-am simtit viata
Scurgandu-se
Printre degetele mele

Se uita la mine cu ochi
Lipsiti de pacate
Aproape fericiti ca mai vad,
Ca nu vor mai fi singuri
Am inceput sa plang
Iar cand o lacrima de-a mea
Atinse una din ranile ei
Un gand mi-a fulgerat
Fiinta:
O sa scap de chin.